GARANTIE
Toate produsele comercializate in magazinul Karoko si pe site-ul www.karoko.ro, beneficiaza de conditii de garantie conforme legislatiei in vigoare, precum si politicilor comerciale ale producatorilor. Produsele sunt noi si provin din surse autorizate de fiecare producator in parte.
Garanţiile Karoko International S.R.L nu afectează în nici un mod drepturile legale ale consumatorilor persoane fizice, aşa cum sunt stabilite prin dispoziţiile Legii nr. 449/2003, actualizata. Karoko International S.R.L se angajează să garanteze conformitatea bunurilor achiziţionate. Conform prevederilor legale, consumatorii (respectiv persoanele fizice sau grupul de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale sau liberale), într-un termen de 2 ani de la livrarea produsului, vor avea dreptul:
· să ceară repararea produsului sau înlocuirea acestuia, fără plată, într-o perioadă de timp rezonabilă ce nu poate depăşi 15 zile calendaristice de la data la care a fost adusă la cunoștință lipsa conformităţii, cu excepţia situaţiei când aceasta măsura este imposibilă (dacă nu se pot asigura produse identice pentru înlocuire) sau disproporţionată (dacă impune costuri nerezonabile vânzătorului);
· să ceară reducerea corespunzătoare a preţului sau rezoluţiunea contractului în cazul in care nu beneficiază de repararea, înlocuirea produsului sau măsurile reparatorii nu au fost luate într-o perioadă rezonabilă. Rezoluţiunea nu este posibilă dacă lipsa conformităţii este minoră.
Durata garanţiei:
1. Garanţia generală de conformitate este de 2 ani pentru obiectele decorative. Condiţiile garanţiei sunt stabilite ținând cont de faptul că produsul se va uza de-a lungul anilor în condiţii normale.
2. Garanția comerciala este cea valabila la momentul achiziției produsului și este de 30 de zile pentru produsele de decor: sfesnice, rame foto, obiecte ceramic sau sticla, textile, accesorii de decor.
3. Garantia pentru achizitiile facute de catre o persoana juridica este de 30 de zile.
IMPORTANT:
Pentru a beneficia de garanţie, trebuie să prezentaţi bonul de casă sau factura fiscală a produsului cumpărat.
Contact pentru garantii: Karoko International S.R.L, tel: 0724661108, 0724568370 e-mail: contact@karoko.ro
UTILIZARE SI INTRETINERE
Mic mobilier: se interzice pastrarea produselor in mediu umed, udarea repetata, pastrarea in mediu cu vapori de solventi, substante inflamabile sau spatii necorespunzatoare. Nu se recomanda incercarea de reparare de catre persoane neautorizate. Transportul neadecvat din vina beneficiarului poate dauna produsului. Utilizarea suportului produsului cu greutati necorespunzatoare, aducerea de modificari sau amplasarea neadecvata poate de asemenea dauna produsului. Pentru intretinere, mobile se sterge cu o carpa moale, uscata sau umeda.
Tavi, boluri, cosuri, diversi recipienti din lemn (diverse sortimente): se curate cu apa sau carpa moale uscata sau umeda
Perne decorative: se recomanda curatarea uscata
Corpuri de iluminat: Verificati cu atentie – cablul de alimentare sa nu fie distorsionat sau rupt. Sa nu alimentati lampa in aceste conditii. Folositi produsul doar pentru interior (in afara de cele specifice pentru exterior). Lasati o anumita distanta intre produs si alte obiecte cand este sub tensiune. Verificati ca priza sau lampa sa nu fie uda pentru a evita accidentele. Nu folositi lampa daca aveti mainile ude. Nu atingeti becul, priza sau orice parte interioara daca este conectata la reteaua electrica pentru a evita arsurile. Inlocuirea becului ars se face numai dupa ce ati deconectat lampa de la curentul electric. Deseurile electrice se colecteaza in recipienti speciali, separat de deseurile menajere.
Lumanari – nu sunt jucarii. A nu se lasa: nesupravegheata, in apropierea perdelelor si a substantelor inflamabile, la indemana copiilor si a animalelor, in bataia curentilor de aer, nu este recomandata persoanelor care sufera de boli respiratorii (astm bronsic). Ardeti lumanarile numai in/pe suporti speciali. Pastrati fitilul la aproximativ 0,6 cm. In cazul expunerii la soare (temperaturi ridicate) se poate topi, deforma, pot surveni modificari de culoare.
Obiectele din lemn ( diverse sortimente): se curata carpa moale uscata sau umeda.
Obiectele din sticla sau portelan: Se spala cu apa si detergent de vase. Nu spalati cu bureti abrazivi sau bureti metalici. Sticla este un material fragil, trebuie manevrat cu grija. A nu se lasa la indemana copiilor.
Obiectele din portelan: pentru uz casnic. A se clati dupa folosire, a nu se spala cu bureti sau detergenti abrazivi. Fragil. A nu se lasa la indemana copiilor.
Obiectele din rasina si/sau lut ne-ars: Scop decorativ, nu umpleti cu apa. Se curata carpa moale uscata sau umeda.
Plante, flori artificiale, crengute decorative: A nu se spala cu apa. Se vor sterge cu o carpa uscata sau cu un pamatuf.
Arta mesei: obiecte din metal: A nu se utiliza in cuptorul cu microunde
Obiectele de dimensiuni mici: A nu se lasa la indemana copiilor, scop decorativ, a nu se ingera. Se curata cu o carpa umeda moale.
Obiecte din hartie, carton: A se feri de foc, a nu se lasa la indemana copiilor, a nu se uda.